,

Școala de vară - Leadership cultural

1 Iulie 2018 /  EDUCAȚIE ȘI FORMARE

Școala de vară - Leadership cultural

Event info
Data
01 Iul 2018
Ora
09:00
Locație
Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest din Timișoara organizează, în parteneriat cu Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, prima ediție a Școlii de vară de leadership cultural. Aceasta are loc în perioada 1 - 7 iulie 2018 și reprezintă un pas important în formarea de specialiști în măsură să genereze proiecte și să conducă programe culturale de amploare.

Școala propune sesiuni intensive de lucru în care temele sunt abordate atât din punct de vedere teoretic, cât și practic. Vor susține prelegeri personalități recunoscute pe plan internațional cum ar fi Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Vasile Șirli, director muzical la Disneyland Paris, Jarosław Fret, directorul Institutului Grotowski Wrocław și József Kardos, directorul de program al Festivalului Sziget Budapesta. De asemenea, cursanții vor lucra în echipe, sub îndrumarea unor mentori dinamici din mediul universitar timișorean, la realizarea de proiecte concrete. Astfel, participanții au șansa de a intra într-un dialog constructiv cu lideri culturali consacrați la nivel mondial și de a învăța din rețetele de succes ale acestora pentru a-și asuma propriul parcurs original în domeniul leadership-ului cultural.

Ediția de anul acesta își propune să abordeze teme fundamentale cum ar fi leadership-ul cultural între gestionarea eșecului și construirea succesului, scrierea, bugetarea și implementarea proiectelor culturale, tehnici de negociere și fundraising în industria artelor, motivarea și motivația echipelor, proiectul cultural de la idee la punerea în practică, storytelling, dezvoltarea publicului, dar și inovație și antreprenoriat cultural. Programul se adresează persoanelor dinamice din diverse medii profesionale, celor care activează în proiecte culturale și pasionaților de cultură care doresc să se implice în conceperea și implementarea de proiecte. Fie că este vorba despre studenți, masteranzi, doctoranzi sau absolvenți de facultate, participanții trebuie să aibă spirit de echipă, entuziasm, dorința de a realiza proiecte, să fie buni cunoscători ai limbii engleze și să aibă disponibilitate de participare pe întreaga perioadă de desfășurare a Școlii, dar și în perioada de implementare a proiectelor rezultate. Experiența în domeniu nu este obligatorie, dar constituie un avantaj.

Participarea la Școala de vară de leadership cultural este gratuită, pe baza unei proceduri de selecție, prin încărcarea CV-ului și a unei scrisori de intenție pe site-ul www.cultural-leadership.uvt.ro. Apelul este deschis până joi, 14 iunie 2018.

Informații suplimentare legate de acest proiect pot fi obținute printr-un mesaj la adresa cultural-leadership@e-uvt.ro

Proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local, prin intermediul programului cultural prioritar ”Timișoara. Capitală Europeană a Culturii 2021”, parte a Programului Cultural TM2021 al anului 2018.