20 Septembrie 2019

INFORMARE Câștigătorii concursului de murale Memoriile Cetății

Timișoara va prinde culoare cu cinci noi picture murale pregătite în cadrul proiectului Memoriile Cetății organizat de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.

La apelul de proiecte au participat 46 de artiști care și-au prezentat propria viziune, însă doar cinci vor fi puse în practică de artiști. Câștigătorii concursului de murale Memoriile Cetății 2019 sunt:

  • Lost Optics
  • KSELEQOQYNQYSHY (Casele cu Ochi Inchiși)
  • LUX
  • Bianca Stancu
  • Horațiu Christian Pavelescu

Felul în care a reacționat comunitatea de artiști din toată țara la apelul deschis ne-a îngreunat misiunea de a alege. Totodată, suntem profund recunoscători pentru cercetarea, implicarea și imaginația celor care au aplicat. Ne bucurăm să susținem transformarea orașului, de a descoperi noi locuri și spații care să fie dedicate artei

a spus Simona Neumann, directorul executiv al Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.

Cele 5 propuneri de intervenții în spațiul public se vor concretiza în perioada 14-20 octombrie în cartierele din Timișoara. Două blocuri, două licee și un punct termic din oraș vor prinde viață și culoare în luna octombrie. Alături de noi, pentru jurizare s-au aflat Andrei Condoroș, Claudiu Toma, Mihai Zgondoiu, Andreea Săsăran și Corina Nani.

Selecția lucrărilor s-a realizat în conformitate cu următoarele criterii: adaptarea propunerilor la tema concursului, coerența și forța conceptului propus, impactul lucrării în spațiul public, capacitatea de a transmite un mesaj stimulativ publicului și impactul asupra comunități, originalitate și creativitate.

Mulțumim tuturor participanților pentru interesul și seriozitatea cu care au abordat acest concurs și le urăm artiștilor câștigători bun venit în echipă.