12 Februarie 2021

Comunicat: Luminează orașul prin tine! – Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023

Inițiativa Primăriei Municipiului Timișoara de a demara, începând de astăzi, 12.02.2021, un proces de consultare publică referitoare la reorganizarea ecosistemului cultural timișorean în contextul Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023, este binevenită. În același timp, este importantă clarificarea modului în care noul ecosistem propus de municipalitate va garanta continuarea dezvoltării proiectelor deja demarate de gazdele și partenerii programului cultural din Dosarul de candidatură, precum și a modului în care noile entități vor asigura coerența conceptuală a programului cultural.

Primăria Municipiului Timișoara, membri în asociație și cu un rol important în consiliul director, alături de celelalte instituții finanțatoare, Ministerul Culturii și Consiliul Județean Timiș, joacă un rol fundamental în identificarea unei soluții pentru a susține proiectele multianuale aflate deja în derulare, parte din Dosarul de candidatură (Bid book).

Unul dintre factorii care a contribuit decisiv la acordarea titlului orașului Timișoara a fost tocmai faptul că programul cultural conține proiecte multianuale care creează premisele unei moșteniri mai durabile decât dacă s-ar organiza evenimente punctuale. Programele propun direcții inovatoare pentru sectorul cultural din România și reflectă standardele orașelor europene deținătoare ale titlului Capitală Europeană a Culturii. Evenimentele au reușit până acum să implice oameni de toate vârstele, din toate categoriile sociale și cu preocupări diferite.

„Timișoara Capitală Europeană a Culturii este un proiect al întregului oraș și al întregii țări și totodată un brand al Uniunii Europene. Instituții, organizații, școli, universități, cei care iubesc orașul, cei care iubesc Banatul, împreună fac ca aceste evenimente să se întâmple. Dincolo de problemele legate de bugete, diferite situații dificile prin care am trecut împreună în cei 10 ani de existență a asociației, la care s-a adăugat pandemia de coronavirus, rămânem axați pe mizele programului cultural de a contribui la regenerarea urbană prin cultură și la apropierea valorilor locale și naționale de cele europene.”, a declarat Simona Neumann, directorul executiv al Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.

Asociația Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii reunește ca membri fondatori instituții din administrație publică locală: Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Județean Timiș și Ministerul Culturii, alături de instituții de cultură din oraș, cum ar fi Teatrul Național Timișoara, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely, Teatrul German de Stat Timișoara, Filarmonica Banatul, Universitatea de Vest, Universitatea Politehnica Timișoara, muzeele, dar și organizații neguvernamentale, care și-au asumat crearea unui program cultural coerent, la care să se alăture pe parcurs, prin apeluri deschise, și alte instituții și organizații, din tot Banatul istoric.

COMUNICAT:

WORD