13 Februarie 2020

Întâlnire parteneri Heritage Contact Zone

În perioada 13-14 februarie a avut loc la Timișoara, la muzeul Consumatorului Comunist, întâlnirea partenerilor proiectului cu finanțare europeană Heritage Contact Zone. Prin acest proiect, artiști și mediatori culturali își propun să dea vizibilitate unor perspective minoritare asupra unor evenimente tensionate din trecut și să creeze „zone de contact” între perspectivele dominante și cele mai puțin reprezentate. ATCEC participă cu proiectul Teatru ca rezidență, curatoriat de criticul de teatru Cristina Modreanu, care îți propune să testeze ipoteza că a existat o rezistență prin cultură, și în particular prin teatru, în timpul comunismului în Timișoara. Proiectul este realizat în parteneriat cu Auăleu Teatru și cu colaborare tuturor instituțiilor teatrale din oraș. Urmăriți toate evenimentele publice pe paginile de Facebook Theater as Resistance și Heritage Contact Zone.