Implică-te și tu!

Timișoara 2021 poate fi și proiectul tău!

Timișoara are toate resursele necesare pentru a obţine titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021, iar cea mai valoroasă dintre acestea o reprezintă oamenii care trăiesc în acest oraș și îi dau viaţă. Dacă iubești Timișoara și vezi în orașul nostru o veritabilă Capitală Culturală Europeană, ești deja mai aproape de proiect. Vrei să fii parte din transformarea Timișoarei într-un simbol european? Atunci susţine proiectul!

Fii voluntar

Cultura unește comunitatea

Dacă vrei să dedici o parte din timpul tău liber unui proiect ambiţios, trimite-ne un e-mail la adresa voluntar@timisoara2021.ro.

E o ocazie excelentă să contribui și tu la procesul de regenerare a Timișoarei, alături de mulţi alţi iubitori ai orașului, localnici sau călători care s-au îndrăgostit iremediabil de oraș, pe carel-au transformat apoi în „acasă”. Poţi contribui la un proiect de importanţă majoră pentru comunitate, poţi învăţa lucruri noi și poţi participa la o mulţime de activităţi creative și de impact în comunitate.

Când ne scrii, nu uita să incluzi și câteva informaţii de bază despre tine: nume, prenume, număr de telefon, e-mail, vârstă, experienţă profesională, abilităţi sau interese, limbi străine cunoscute.

Periodic organizăm sau coordonăm întâlniri în care ne-am bucura să te alături. Tu decizi cum și cât te poţi implica.

Ce poţi face ca voluntar?

  • Activităţi administrative
  • Activităţi de suport pentru întâlniri de grup
  • Elaborare de texte
  • Activităţi de promovare a proiectului
  • … și multe altele

Fii investitor

Investește în orașul tău!

Titlul de Capitală Culturală Europeană poate propulsa economia Timișoarei și poate aduce profituri substanţiale pentru mediul local de afaceri. Anumite capitale culturale europene din trecut care s-au bucurat de succes au estimat că fiecare euro investit poate genera profit între 8 și 10 euro. Dincolo de profitul direct, companiile locale care investesc în acest proiect se vor bucura de expunere sporită prin asocierea cu unul dintre cele mai mediatizate evenimente din Europa. Programul Timișoara 2021 are nevoie de finanţare pentru activităţile de pregătire a candidaturii, pentru promovarea la nivel internaţional, pentru atragerea unor experţi de marcă și pentru realizarea unor evenimente memorabile. Contribuţia energică a oamenilor de afaceri cu viziune va crește considerabil șansele Timișoarei.

Trimite un e-mail la adresa investitor@timisoara2021.ro și fii parte din evoluţia timișoarei!

Fii susţinător

Transmite vestea mai departe!

Dacă visele tale legate de viitorul Timișoarei se regăsesc în obiectivele noastre și îţi place proiectul pe care îl pregătim, ne-am bucura să devii susţinător. Există mai multe modalităţi prin care poţi face asta. Mai întâi, nu uita să transmiţi vestea candidaturii Timișoarei prietenilor, familiei sau colegilor pentru ca proiectul Timișoara 2021 – Capitală Culturală Europeană să devină de maxim interes pentru comunitatea timișoreană și nu numai.

Dacă vrei să promovezi proiectul Timișoara 2021 în mediul online, descarcă pachetul media de mai jos.

Totodată, pentru a fi mereu la curent cu noutăţile, urmărește-ne și pe canalele online pe care comunicăm: facebook și twitter.

Trimite un e-mail la adresa investitor@timisoara2021.ro și fii parte din evoluţia timișoarei!